fbpx

Numărul specialiștilor români acreditați în Terapia Vojta este în creștere, însă centrele de tratament în care se practică această terapie pot fi găsite doar în câteva orașe din România. În cadrul clinicii noastre găsiți personal calificat și acreditat în această metodă, dedicat sănătății copilului dumneavoastră!

Tulburările de postură și ale aparatului locomotor necesită un tratament foarte complex, adesea de-a lungul mai multor ani de zile, îndeosebi când se asociază cu tulburări ale funcției creierului. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, trebuie luate măsuri terapeutice cât mai devreme posibil. Cu ajutorul terapiei Vojta tulburările de mișcare pot fi tratate cu succes încă de la început.

Contactează-ne

Stabilește o întâlnire cu unul dintre
specialiștii noștri.

Ce este terapia Vojta?

Terapia Vojta este o metodă de fizioterapie folosită pentru tratamentul afecțiunilor sistemului nervos central și ale aparatului locomotor.

Spre deosebire de alte tehnici şi metode fizioterapeutice în care sunt exersate diferite mișcări (ex. prinderea, mersul etc), terapia Vojta stimulează creierul prin aplicarea de stimuli externi în anumite zone ale corpului, prin tehnici speciale. Astfel se acționează direct asupra sursei problemelor neurologice. Rezultatele sunt deci mai rapide și mai spectaculoase.

De efectele terapiei Vojta pot beneficia pacienții la orice vârstă și cu diferite tulburări de mișcare sau afecțiuni ale oaselor, mușchilor sau ale sistemului nervos, cum ar fi:

  • tulburările centrale de coordonare la vârsta sugarului, asimetrii, torticolis
  • problemele specifice prematurilor
  • sindromul Down
  • sindromul hipoton
  • deviațiile coloanei vertebrale (ex. scolioza)
  • tulburările de mișcare ca urmare a leziunilor sistemului nervos central (pareze cerebrale, apoplexie, scleroză multiplă ş.a.)
  • paraliziile periferice ale brațelor și picioarelor (de exemplu pareze de plex brahial, spina bifida, leziuni medulare ş.a.)
  • leziunile ortopedice / traumatologice relevante ale umărului și brațelor, șoldului și picioarelor
  • miopatiile
  • tulburările funcțiilor respiratorii, deglutiției și masticației

Terapia Vojta NU poate fi folosită la:

  • Boli acute febrile/respectiv boli inflamatorii.
  • Anumite boli cardiace sau musculare
  • Gravide

Cum se desfășoară tratamentul?

Programul de terapie, durată și frecvența ședințelor se stabilesc în urma unei evaluări inițiale. Ședințele de terapie pot fi zilnice, dar sunt scurte (intre 5 – 20 min.) și nu impun alte restricții pentru cei aflați sub tratament. În cazul copiilor, părinții sunt implicați în tratament. Ei completează și acasă munca terapeutului, după ce învață de la acesta cum să execute corect metoda ce încurajează dezvoltarea corecta a micuțului lor.

Cheia: Modelele de mișcare înnăscute

La terapia Vojta, cursul mișcărilor ”normale”, ca prinderea, verticalizarea și mersul nu vor fi primar învățate, exersate și antrenate. Terapia Vojta stimulează creierul să activeze ”modelul de mișcare înregistrat”, ”înnăscut” și, ca mișcarea coordonată, să-l exporte la musculatura trunchiului și membrelor. Copiilor sănătoși le stă la dispoziție în primul an de viață, ansamblul complet al verticalizării și deplasării umane: De la prindere, trecând prin rostogolire și mers în patru labe, până la mersul independent. La leziuni ale sistemului nervos central și tulburări de postură și mișcare, indiferent de cauză, aceste modele de mișcare înnăscute vor putea fi folosite spontan doar limitat.

”Pietrele de construcție ale deplasării umane”

Vojta a dezvoltat, cu așa-zisa deplasare reflexă, o metodă, prin care face posibil ca metodele de mișcare elementare să fie din nou accesibile, cel puțin parțial și la oamenii cu leziuni ale sistemului nervos central și aparatului locomotor. Pentru aceasta, terapeutul practică la pacienți, în poziția pe spate, pe burtă sau lateral, o presiune cu o direcție precisă, pe zone clar determinate ale corpului. Această stimulare conduce la oamenii de orice vârstă, ”în mod reflex”, la două complexe de mișcare, în care sunt conținute toate componentele locomoției umane: ”târârea reflexă” și  ”rostogolirea reflexă”. Aceste complexe vor putea fi activate indiferent de voința pacienților.

Efectul activării

Ambele complexe de mișcare conțin componente elementare pentru fiecare deplasare: coordonarea automată a echilibrului la mișcare (”coordonarea posturală”), verticalizarea corpului contra gravitației și mișcări țintite de prindere și pășire ale membrelor (”mișcare fazică”). Se presupune, că prin declanșarea repetată a acestor mișcări ”în mod reflex”, se vine oarecum la o ”dirijare liberă” sau o nouă cale în interiorul rețelelor nervoase funcționale blocate, între creier și măduvă.

Efectul: acțiunile spontane cotidiene, care necesită intervenția funcțiilor musculare inconștiente, mai ales la coloana vertebrală, dar și la brațe și picioare, mâini și plante, ca și la față, vor fi terapeutic, activate și conduse, în complexul de mișcare înnăscut, cunoscut. În funcție de fiecare tablou de boală, prin aceasta se va ajunge la o schimbare pozitivă a posturii și mișcării spontane.  Așa dobândesc pacienții cu tulburări de mișcare, performanțe și capacități mai bune la luarea de contact și comunicare.

Cât mai curând, cu atât mai bine

Terapia Vojta poate fi folosită de la naștere până la o vârstă târzie – desigur cu scopuri diferite:

  • La sugari sistemul nervos central este în plină formare. Căile lor nervoase în creier sunt adesea blocate, dar în principiu, le stau la dispoziție. Mișcările anormale (model compensator, înlocuitor), care iau naștere prin continue, dar patologic limitate strădanii ale sugarului de luare de contact, nu sunt încă fixate.
  • La copii mici, de școală, adolescenți, terapia poate încă influența procesul de maturizare și creștere.
  • La adulți stă pe primul plan posibilitatea folosirii din nou a modelelor de mișcare odată sănătoase, cu scopul diminuării fenomenelor care au ca urmare durerea, limitarea functionalității și forței.

Metoda Vojta: Activarea fără antrenament

Deplasarea sau locomoția reflexă după Vojta, este activată din trei poziții de bază: decubit ventral, dorsal și lateral. Pentru declanșarea modelelor de mișcare ne stau la dispoziție zece zone descrise de Vojta – localizate pe corp, precum și la brațe și picioare. Prin combinarea diverselor zone și schimbarea presiunii și direcției, vor fi activate ambele modele de mișcare – rostogolirea reflexă și târârea reflexă. Un rol important pentru aceasta îl au pozițiile optime ale articulațiilor extremităților și așa-numitele rezistențe. În această privință, terapeutul exercită o rezistență în desfășurarea modelelor parțiale ale respectivului model de mișcare. De exemplu tendința de întoarcere a capului la târârea reflexă va fi frânată și menținută. Musculatura în regiunea părții de corp ”frânate” dezvoltă prin acestea o creștere a tensiunii fără scurtare (izometrie) . De asemenea activitățile musculare ale altor părți mai îndepărtate ale corpului (abdomen, spate, brațe, picioare) vor fi astfel întărite.

Fazele mișcării prezentate, ale locomoției reflexe după Vojta, conțin modelele mișcării de bază, care în dezvoltarea individuală, normal motrică, vor fi folosite în mișcarea și postura umană. Fiecare pacient trebuie să fie tratat individual, corespunzător afecțiunii sale, posibilităților și limitelor date de aceasta. De spectrul larg al acțiunii terapiei Vojta descrise, profită pacienți cu diferite boli, ca de exemplu: pareza cerebrală, scolioze ale coloanei vertebrale cu displazii și luxații de șold. Chiar și la tulburările cerebrale de mișcare, verticalizarea și performanțele de comunicare vor fi clar influențate și schimbate pozitiv. Efectul terapiei Vojta poate cuprinde îndeosebi, următoarele zone:

Musculatura scheletică:

  • Coloana va fi extinsă și rotită segmental și va fi funcțional mai mobilă.
  • Capul poate fi mișcat mai liber.
  • Articulațiile se centrează, cu precădere cele ale șoldurilor și umerilor. Posturile greșite(vicioase) se reduc.
  • Mâinile și picioarele se vor implica mai precis și mai amplu pentru funcția de sprijin și se prindere(apucare).

Zona feței și gurii:

  • Suptul, masticația și deglutiția vor fi ușurate.
  • Ochii se mișcă independent de cap și cu scop precis.
  • Vocea va deveni mai puternică.
  • Deprinderea limbajului va fi ușurată și vorbitul mai clar.

Funcția respiratorie:

  • Toracele se mărește.
  • Respirația va deveni mai amplă și mai constantă.

Sistemul nervos vegetativ:

  • Pielea va fi mai bine vascularizată.
  • Se îmbunătățește ritmul somn-veghe.
  • Funcțiile reglatoare ale intestinului și vezicii urinare vor fi activate.

Percepția:

  • Reacția de echilibru se va îmbunătății.
  • Orientarea spațială va fi mai bună.
  • Percepția cald-rece, ascuțit-bont va deveni mai puternică, respectiv mai exactă.
  • Percepția propriului corp va fi mai clară.
  • Recunoașterea formelor și structurilor prin palpare(stereognozie) va deveni mai bună.
  • Concentrarea va fi mai de durată și mai flexibilă.

Psihic:

  • Pacientul este mai liniștit, mai mulțumit și poate fi solicitat emoțional mai mult.

Realizarea: munca în echipă

Pentru ca terapia Vojta să aibă succes, trebuie de regulă, să fie făcută de mai multe ori pe zi (respectiv până la patru ori). O ședință durează între 5 și 20 minute. Un rol hotărâtor în terapia Vjota îl au părinții sau persoana care va realiza terapia zilnic.

Pe lângă afecțiunea de bază, intensitatea exercițiilor, frecvența și exactitatea hotărăsc eficiența și succesul tratamentului. După recomandarea medicului pentru terapia Vojta, terapeutul stabilește un program individual și fixează împreună cu pacientul/părinții țelurile terapeutice. Învățarea părinților/aparținătorilor a tehnicilor de tratament, trebuie să se facă imediat, ca terapia să poată fi începută și acasă, iar necesitatea intensității tratamentului să devină posibilă. În timpul terapiei, care se poate întinde pe săptămâni, luni, chiar ani, terapeutul trebuie sa fie sprijin părinților. Programul, dozajul, respectiv pauzele în terapie vor fi adaptate dezvoltării pacientului.

Copilul în terapia Vojta

Locomoția reflexă este extrem de eficace, desigur pentru sugar și copilul mic neobișnuită și foarte obositoare. Starea de activare, dorită terapeutic, se exteriorizează la sugar în timpul tratamentului, în mod normal, prin țipete. Aceasta conduce, la părinți la iritație și îi lasă să creadă ca copilului îi produce durere. Țipătul la această vârstă este un mijloc de exprimare adecvat și important al micului pacient, care așa reacționează la activarea neobișnuită a locomoției reflexe. De regulă, după un scurt timp de obișnuire, strigătul nu mai este așa intens și în pauzele dintre exerciții și după terapie, se oprește. La copiii mai mari, care se pot exprima verbal, de regulă, nu mai apare țipătul.

Părinții ca și co-terapeuți

Ca multe terapii fizio, și terapia Vojta are pretenții de la părinți. Este important ca posibila îndoială asupra terapiei, greutăților în execuție-indiferent de ce fel, să fie discutate, respectiv dezbătute cu terapeutul sau medicul. Multora le sunt de ajutor discuțiile cu ceilalți părinți și/ori în cadrul grupei de auto-ajutor (www.Vjota.com).

Avantaje convingătoare

De aproape 50 de ani folosită, locomoția reflexă după Vojta, dovedește extraordinar ajutor, în special, la numeroase tulburări de motricitate și dezvoltare ale sugarului, copilului mic și adultului când tulburarea dezvoltării, respectiv leziunea creierului și/sau aparatului locomotor, au fost cauza bolii. Specificitatea și avantajele terapiei Vojta se lasă rezumate după cum urmează:

Terapia Vjota este vastă

Terapia acționează pe căile nervoase disponibile pe diferite nivele ale corpului, de la musculatura scheletică până la organele interne, de la cele mai simple comenzi ale sistemului nervos până la funcțiile creierului cele mai complexe.

Terapia Vojta folosește ”mișcarea naturală”

În loc de exersarea mișcărilor folosite cotidian, vor fi activate capacitățile naturale, înnăscute ale pacientului.

Terapia Vojta a fost cercetată științific și confirmată

Terapia Vojta nu necesită o intervenție corectoare și observare constantă din partea părinților, astfel încât copilul se poate mișca liber și spontan.

Terapia Vojta este bază pentru alte terapii

Coordonarea posturii și mișcării, activate în terapia Vojta, este una din cele mai importante cerințe pentru orice comunicare spontană. Ea poate fi baza pentru capacitatea de concentrare necesară la realizarea cu succes a cerințelor altor terapii cum ar fi logopedia, ergoterapia, etc.

Terapia Vojta acționează persistent

În funcție de fiecare afecțiune, nivelul  motric îmbunătățit al funcțiilor de mișcare și postură în sistemul nervos central, poate adesea să țină toată ziua prin ”calea” motivată terapeutic. Ca rezultat aceasta conduce și la dezvoltarea independenței copilului față de adulți.

 Mai multă siguranță emoțională

Prin terapia Vojta se ajunge la o schimbare pozitivă a coordonării mișcării la prindere, verticalizare, mers și vorbit. Prin aceasta copilul este în stare să-și exteriorizeze și să-și îndeplinească mai ușor și mai amplu dorințele și necesitățile. Astfel, pacienții sunt mai puțin frustrați și acționează mai sigur și mai mulțumiți. Copii mai mari spun după terapia Vojta că se simt ”mai ușori” la mișcare. Sentimentele pozitive conduc la performanțe de comunicare vizibil îmbunătățite. Apropierea corporală și siguranța pe care părinții o transmit copiilor lor în terapia Vojta, întărește relația părinte-copil și duce la noi experiențe ale copilului.

Bratu Danut

Bratu Anghel Dănuț

terapeut Vojta
Kinetoterapie

Departament:
Kinetoterapie

[table “6” not found /]