fbpx

Ce este un AVC?

Vasele de sânge care duc sânge de la inimă la creier se numesc artere. Creierul are nevoie de un aport constant de sânge, care să îi aducă oxigenul și nutrienții de care are nevoie pentru a funcționa. Există artere specifice care duc sânge în zone specifice ale creierului. Un AVC apare atunci când una dintre aceste artere ale creierului este fie blocată, fie plesnește. Astfel, acea parte a creierului nu mai primește sângele de care are nevoie și începe să moară.

Fluxul sangvin în artere normale vs. Artere blocate

Arteră normală

Sângele curge cu ușurință printr-o arteră curată.

Vas
blocaj

Blocaj

O arteră poate fi blocată de o placă de aterom (o substanță grăsoasă din peretele arterei) sau de un cheag de sânge, care reduce circulația sangvină către creier și cauzează un AVC. Ateroscleroza reprezintă o întărire a arterelor și este cauzată, parțial, de acumularea de colesterol sau plăci de aterom.

Cheaguri care se dizolvă

Un accident ischemic tranzitoriu (AIT) are aceleași semne și simptome ca un AVC, cu deosebirea că durează doar o perioadă scurtă de timp. Placa sau cheagul de sânge se dezintegrează și circulația sangvină este restaurată către creier astfel că nu apar leziuni permanente. Un AIT este ceva seros și este nevoie să fie evaluat de către un specialist.

Vas2

Fluxul sangvin către creier

flux sangvin catre creier

Cheag de sânge blocând o arteră în creier. Fără un flux sangvin suficient, celulele creierului încep să moară.

Arteriografia

Medicul va face o radiografie creierului dumneavoastră, numită arteriogramă sau angiogramă. O substanță de contract este injectată în vasele de sânge care duc la creier. Substanța va apărea pe radiografie și va ajuta la localizarea blocajului, îngustărilor sau vaselor de sânge  lezate din creier.

AVC Ischemic

AVC Ischemic este cel mai des întâlnit tip de accident vascular cerebral. Un AVC ischemic apare atunci când o arteră din creier este blocată. Există două tipuri de AVC ischemic:

AVC Embolic: într-un AVC embolic, se formează un cheag de sânge sau o placă de aterom, de obicei în inimă sau în arterele mari care duc la creier, și apoi se mișcă prin arterele creierului. În creier, cheagul blochează un vas de sânge și duce la un accident vascular cerebral.

AVC Trombotic: un AVC trombotic reprezintă un cheag de sânge care se formează în interiorul unei artere care asigură sânge la creier. Cheagul întrerupe circulația sangvină și cauzează un accident vascular cerebral.

avc ischemic
AIT

Accidentul Ischemic Tranzitoriu (AIT)

Dacă o arteră din creier sau o arteră care duce la creier este blocată pentru o perioadă scurtă de timp, fluxul sangvin scade sau se oprește. Acest lucru determină un accident ischemic tranzitoriu, numit uneori un mini-AVC. Principalele simptome subite ale AIT includ:

– amorțeală, slăbiciune sau paralizie a feței, brațului sau piciorului, de obicei pe o singură parte a corpului
– pierderea vederii într-unul sau ambii ochi sau vedere dublă
– probleme de vorbire sau dificultate în a-i înțelege pe ceilalți
– pierderea echilibrului sau coordonării
– dureri severe de cap fără o cauză cunoscută

Când apare un AIT artera fie se deblochează după un timp scurt, fie se deschide o cale nouă și fluxul sangvin revine la normal. Simptomele durează pentru o perioadă scurtă de timp și apoi dispar. Un AIT este un semnal serios de alarmă că ai putea avea un AVC!

AVC Hemoragic

Un AVC hemoragic apare atunci când un vas de sânge din creier plesnește și sângele inundă creierul sau împrejurimile acestuia. Tensiunea arterială și anevrismele pot slăbi vasele de sânge suficient de mult încât să plesnească.

Există diferite tipuri de AVC hemoragic, inclusiv hemoragie intracerebrală și hemoragie subarahnoidală.

avc hemoragic
hemoragie intracerebrala

Hemoragie Intracerebrală

Hemoragia intracerebrală este un tip de AVC hemoragic. Acest tip de AVC apare atunci când un vas de sânge se sparge și sângerează în țesutul cerebral. Sângerarea determină moartea celulelor cerebrale și partea afectată a creierului încetează sa funcționeze optim. Tensiunea arterială crescută (Hipertensiunea) este principala cauză a acestui tip de AVC.

hemoragie subarahnoidiana

Hemoragia Subarahnoidiană

Un alt tip de AVC hemoragic îl reprezintă Hemoragia subarahnoidiană. În acest tip de AVC, un vas de sânge se sparge în apropiere de suprafața creierului și sângele se scurge în spațiul dintre creier și craniu (spațiul subarahnoidian). Sângele care se colectează în acest spațiu pune presiune pe țesutul cerebral și determină spasticitatea vaselor de sânge. Acest tip de AVC poate avea diferite cauze, dar de obicei, vinovat este un anevrism.

anevrism

Anevrismul

Un anevrism este o zonă slăbită din peretele unei artere care se bombează spre exterior sub forma unei bule subțiri. Pe măsură ce se mărește, peretele se poate slăbi și plesni. Dacă plesnește, sângele se scurge în interiorul sau în jurul creierului.

Cum te poate afecta un AVC în funcție de partea creierului afectată?

Un AVC care a avut loc în partea stângă a creierului afectează partea dreaptă a corpului și pot apărea:

– probleme de vorbire și limbaj
– incapacitatea de a citi, scrie și învăța noi informații
– afectarea capacității de a face calcule sau de a organiza, de a raționa și de a analiza lucruri

Un AVC care a avut loc în partea dreaptă a creierului afectează partea stângă a corpului și pot apărea:

– probleme cu percepția adâncimii sau direcției, precum sus-jos, și față-spate
– incapacitatea de a fi creativ, precum a picta un desen sau de a aprecia arta și muzica
– incapacitatea de a recunoaște emoție în vocea cuiva

Cum Te Poate Afecta Un Avc

Cum te miști și simți lucruri?

Creierul uman are zone diferite care controlează cum se mișcă și simte corpul. Când un AVC afectează o anumită parte a creierului, acea parte este posibil să nu mai funcționeze la fel de bine ca înainte. Acest lucru poate cauza probleme de mers, vorbit, vedere sau simțuri. Ar putea apărea provocări în activități de bază precum îmbăiatul, îmbrăcatul, mâncatul, înghițitul, memorie, emoții și înțelegerea mediului înconjurător, lucruri care ar trebui să fie familiare.

Cum Te Misti Si Simti Lucruri