Spondilita anchilozanta, numita si boala Bechterew sau spondiloartrita, este o afectiune inflamatorie de la nivelul coloanei vertebrale. Aceasta evolueaza prin fuziunea vertebrelor, rezultand intr-o pierdere progresiva a mobilitatii spatelui si gatului si, prin urmare, in adoptarea unei posturi vicioase. Cu toate ca nu poate fi vindecata, optiunile terapeutice existente ii incetinesc progresia si ii diminueaza simptomatologia.

DORESC SĂ ÎNCEP TRATAMENTUL!

Cauze și factori de risc în spondilita anchilozantă

O cauza precisa pentru care apare spondilita anchilozanta, nu a putut fi identificata. Totusi, s-a descoperit ca genetica joaca un rol important in dezvoltarea acestei afectiuni. Astfel, se considera ca persoanele purtatoare de gena care produce o proteina (marker) denumita HLA-B27, prezinta un risc crescut de aparitie a spondilitei, intrucat acest marker este prezent in aproximativ 95% dintre cazurile pozitive.

Totusi, afectiunea poate aparea chiar si in lipsa unui rezultat pozitiv al HLA-B27. De asemenea, multi purtatori ai genei respective nu dezvolta spondilita anchilozanta pe parcursul vietii.

Pe langa aceasta posibila cauza a dezvoltarii bolii, exista anumiti factori de risc care pot creste susceptibilitatea aparitiei ei. Astfel, printre acestia se numara:

  • Sexul – barbatii sunt mai predispusi la dezvoltarea acestei afectiuni;
  • Varsta – momentul aparitiei este in general, in adolescenta sau tinerete (intervalul 17-45 ani, mai des 20-30 ani);
  • Istoricul personal – persoanele cu infectii gastrointestinale frecvente prezinta un risc crescut (depasirea barierelor de protectie si patrunderea bacteriilor in circulatia sangvina).

Semne și simptome

Afectiunea nu este evidenta imediat, dat fiind ca semnele si simptomele apar treptat, pe parcursul mai multor luni sau, uneori, chiar ani. Printre manifestarile clinice intalnite in cazul spondilitei anchilozante se afla:

  • Rigiditatea si durerea la nivelul spatelui – se pot resimti inclusiv la nivel fesier si se diminueaza cu ajutorul exercitiilor fizice, iar durerea este mai intensa dimineata si in caz de repaus prelungit;
  • Artrita – cu toate ca spondilita anchilozanta este specifica zonei spatelui, in cazuri rare, aceasta poate da sensibilitate si durere inclusiv la nivelul articulatiilor soldurilor, genunchilor si altor articulatii;
  • Entezita – inflamatie asociata cu durere a tendoanelor si ligamentelor;
  • Oboseala excesiva.

Momentul aparitiei simptomelor si intensitatea lor poate sa difere semnificativ de la o persoana la alta.

Complicații

In urma procesului inflamator care se produce in cadrul spondilitei anchilozante, organismul, prin incercarea de a il reduce si a se apara impotriva lui, formeaza tesut osos nou, cu scopul vindecarii vertebrelor afectate. Din cauza acestui tesut nou format, in timp, prin acumularea lui, vertebrele incep sa se sudeze si, astfel, sa cauzeze mai multe probleme la nivelul altor organe. Exemple de complicatii care pot aparea sunt:

  • Restrictii in miscarile respiratorii – din cauza fuziunii vertebrelor aflate in dreptul cutiei toracice, aceasta poate deveni rigida si prin urmare, sa reduca amplitudinea miscarilor care se produc in timpul unei respiratii normale;
  • Fracturi – uneori, la debutul bolii, poate aparea osteoporoza, o afectiune prin care vertebrele isi pot pierde din densitate, devenind poroase si, astfel, susceptibile la fracturare;
  • Afectiuni cardiovasculare – s-a descoperit o legatura intre spondilita anchilozanta si o functionare defectuoasa a cordului (in general, se produce din cauza extinderii inflamatiei la nivelul aortei, cea mai mare artera distribuitoare de sange de la inima catre restul corpului);
  • Uveita (inflamatia ochiului) – reprezinta cea mai comuna complicatie, manifestata prin sensibilitate la lumina, durere si tulburari de vedere;
  • Sindromul cozii de cal (cauda equina) – reprezinta un sindrom foarte rar intalnit, aparut in urma compresiei vertebrelor sudate asupra nervilor spinali;
  • Amiloidoza – apare extrem de rar si se produce prin depunerea de amiloizi (anumite proteine) la nivelul mai multor organe.

Diagnosticul spondilitei anchilozante

Pentru a putea pune diagnosticul de spondilita anchilozanta, este nevoie sa se inceapa cu un istoric complet al pacientului si cu un examen fizic riguros. In cadrul examenului fizic, medicul poate incerca, prin diferite manevre, sa identifice punctele dureroase si zonele cu flexibilitate redusa.

Cu toate ca o rigiditate marcata la nivelul spatelui poate ridica suspiciunea de spondilita anchilozanta suficient de mult, este nevoie de teste suplimentare pentru a o putea confirma. Astfel, se vor efectua:

  • Teste de sange – desi nu exista o analiza specifica acestei afectiuni, se vor recolta markerii inflamatori (pentru a dovedi prezenta inflamatiei), precum si proteina HLA-B27;
  • Teste imagistice – ultrasonografie, radiografie si RMN.

Confirmarea diagnosticului nu este usor de facut, mai ales in stadiile incipiente, din cauza faptului ca simptomatologia apare treptat si pe o durata mai lunga de timp. Pentru a se putea stabili un diagnostic de certitudine, este nevoie sa fie indeplinite anumite criterii. Astfel, daca, radiologic, se observa semne de inflamatie (cel mai important: sacroileita) la nivelul oaselor si articulatiilor, pentru confirmare, trebuie sa se asocieze si cel putin una dintre conditiile:

  • Minimum trei luni in care a fost resimtita durere de spate (lombara), mai pronuntata ca intensitate dimineata si care nu ceda la repaus, ci la efort fizic moderat;
  • Rigiditate lombara;
  • Rigiditate la nivelul cutiei toracice, cu dificultatea realizarii miscarilor respiratorii.

In cazul in care, imagistic, nu este observata nicio modificare, dar sunt indeplinite cumulativ cele trei conditii, diagnosticul este considerat pozitiv pentru spondilita anchilozanta.

Tratamentul spondilitei anchilozante

Cu toate ca nu a fost identificat un tratament care sa poata vindeca spondilita anchilozanta, exista multiple optiuni terapeutice care vin in ajutorul combaterii simptomatologiei si imbunatatirii calitatii vietii. Acestea variaza in functie de momentul instalarii manifestarilor clinice si de gradul severitatii lor. In general, o schema terapeutica va include:

  • Exercitii fizice (realizate individual sau cu ajutorul unui specialist);
  • Fizioterapie (in combinatie cu exercitii fizice si terapie manuala);
  • Tratament medicamentos;
  • Tratament chirurgical (daca exista indicatie).

Tratamentul medicamentos

  • Acest tip de tratament este folosit pentru diminuarea inflamatiei si durerilor aferente. Exista mai multe optiuni, printre care:
    • Antiinflamatoarele nesteroidiene – ibuprofen, diclofenac;
    • Paracetamolul – se poate folosi inclusiv in sarcina;
    • Codeina – administrata in cazul unor dureri pronuntate, care nu cedeaza la tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene sau paracetamol;
    • Corticosteroizii – sunt antiinflamatoare foarte puternice, care se pot administra atat sub forma orala, cat si sub forma injectabila, direct la locul inflamatiei (in special articular);
    • Compusii biologici – se folosesc in special blocanti ai factorului de necroza tumorala (anti TNF).

Tratamentul chirurgical

  • Majoritatea persoanelor cu spondilita anchilozanta nu au o indicatie pentru tratament chirurgical. Totusi, in cazul in care articulatiile sunt semnificativ afectate, se poate opta pentru acest tip de tratament.